Pepe este în culmea fericirii acum că este și tată de băiat. Iubita artistului, Yasmine, a născut pe 7 iunie un băiețel. Inițial, cântărețul a spus că nu se grăbește să publice imagini cu bebelușul pe rețelele sociale, dar s-a răzgândit. Pepe a publicat primele imagini cu fiul lui pe Instagram.
Newsletter zilnic TVMania!
Tot ce merită să știi despre TV, vedete și streaming direct în inboxul tău.
Pepe, imagini cu fiul lui pe Instagram
Update 21 iunie: Pepe continuă să se bucure de clipe de relaxare la mare. În plus, el și-a surprins din nou fanii cu o nouă fotografie cu fiul lui. Pepe a publicat pe Instagram o imagine în care își ține bebelușul în brațe, afișând un zâmbet larg. De asemenea, pentru a descrie perfect imaginea, el a ales melodia lui, intitulată „Iubesc”, în videoclipul căreia apare alături de fiica lui, Rosa.
„Pentru familia Pepe Online, le-am dat imagini cu băiețelul, cu noi din spital. N-am vrut să le fac publice. Știam că le preia toată presa. Am zis să rămână în familie, că așa-i frumos. Toate la timpul lor. Să mai treacă o perioadă, poate câteva zile, câteva ore, câțiva ani. Nu ne plac lucrurile grăbite. În familie se împart și necazurile și bucuriile”, a declarat aseară Pepe pe YouTube.
Totuși, Pepe s-a răzgândit între timp pentru că a publicat pe Instagram primele imagini cu fiul lui. Artistul s-a bucurat de clipe de relaxare pe plajă, în Mamaia, alături de iubita lui, dar și de micuțul lor. Pepe l-a filmat pe micuț în timp ce dormea liniștit, scriind în dreptul imaginilor: „Pepe mic și somnoros”.
Băiețelul lui Pepe a primit nota 10 la naștere și a cântărit 2700 de grame. „El este Pepe, iar eu sunt Ionuț Pascu”, a spus prezentatorul TV. Se pare că artistul își va boteza băiețelul cu numele său de scenă.