După o lungă perioadă în care părea că soarele nu va mai răsări niciodată pe strada ei, iată că Andreea Bălan a reușit să depășească perioada grea de după divorț. Artista de 37 de ani este într-o nouă relație, le are alături de fetițele ei și își face timp de tot mai multe vacanțe. Iar pe plan profesional, a lansat un videoclip și se pregătește de un nou album, scrie profm.ro.
Newsletter zilnic TVMania!
Tot ce merită să știi despre TV, vedete și streaming direct în inboxul tău.
De curând, Andreea Bălan a petrecut câteva zile de relaxare în Grecia, acolo unde și-a sărbătorit și ziua de naștere. I-a avut alături pe iubitul ei, Tiberiu Argint, precum și pe întreaga ei gașcă de prieteni. Pe lângă faptul că a avut timp de plajă, de plimbări și de distracție, vedeta a și muncit. Bălan a filmat câteva cadre pentru videoclipul piesei „Ne îndrăgostim”.
Andreea obișnuiește să împărtășească cu cei peste 1,5 milioane de admiratori de pe Instagram imagini din vacanțele ei. Aceștia au observat – și comentat imediat – că jurata de la „Te cunosc de undeva!” pare mai fericită decât niciodată.
„Ești perfectă. Radiezi”;
„Ce bine arăți, nici nu zici că ai copii”;
„Superbă și piesa, și tu”, au fost doar câteva dintre comentarii primite de Andreea Bălan pe Instagram.
Andreea Bălan și-a aniversat ziua de naștere în Grecia
Departe de ochii curioșilor de la noi din țară, Andreea Bălan și-a sărbătorit cea de-a 37-a aniversare în Grecia.
Au însoțit-o mai mulți prieteni și, bineînțeles, iubitul, în timp ce de fetițele ei s-a ocupat, în București, mama artistei.